Ministrul Finanțelor: Cei care au elaborat PNRR ne-au condamnat să facem reformă fiscală. USR și Forța Dreptei, culmea ipocriziei

Reacție a ministrului Finanțelor, Marcel Boloș, după dezbaterea moțiunii simple depusă de USR și Forța Dreptei împotriva sa. Demersul politic a fost discutat, luni, în plenul Camerei Deputaților, iar votul final urmează să fie dat marți.

 

Cei care au elaborat PNRR, și practic ne-au condamnat fără echivoc să facem reforma fiscală, acum vin plini de patriotism feroce și ne spun că ducem România pe marginea prăpastiei. Asta îmi aduce aminte de culmea ipocriziei din celebra întâmplare în care fiul își omoară ambii părinți iar apoi el, sărmanul, îi cere instanței de judecată să aibă milă cu el, ucigașul, pentru că este orfan. Dacă v-a păsat atât de mult de contribuabili, dacă ați fi vrut să evitați această prăpastie cu adevărat, atunci puneați în același PNRR că tăiați cheltuielile publice (niciun cuvânt nu este amintit despre acest lucru) sau că încercați să vă luptați cu evaziunea fiscală. V-ați luat și de zâmbetul meu. Pare că vă vine greu să credeți că mai sunt oameni în România care au puterea să zâmbească după ce ați fost la guvernare”, spune ministrul Finanțelor, Marcel Boloș.

Articolul precedentGorj: Trei într-o singură zi! Depistați băuți la volan, în trafic
Articolul următorAtenție, se schimbă vremea: Vin ploile! Se așteaptă averse torențiale, însoțite de tunete și fulgere