Florin Cîțu, ministrul de Finanţe, a declarat joi, potrivit Mediafax, că economia nu va mai fi închisă şi că în 2021 nu vor fi majorate taxe.
„Nu vom mai închide economia, cum s-a întâmplat pentru două luni în primăvară. Nici atunci nu o închideam dacă găseam rezervele cu ceva în ele. Dar nu am găsit nimic. Am învăţat cum să navigăm. Este o perioadă dificilă. Trebuie să trăim cu virusul acesta. Nu putem să închidem economia. Prin reguli simple, dacă le respectăm, putem continua”, a spus Cîţu.
Nu vor crește taxele anul viitor.
„Nu o să crească TVA anul viitor, nu cresc taxele. Anul acesta am încasat mai mult la buget faţă de anul trecut, în august, în septembrie şi o să fie şi în octombrie. Reţeta noastră este să încasăm banii de la privat şi să imediat în punem înapoi în sectorul privat. Şi sectorul privat a reacţionat foarte bine. Eu vin din privat şi ştiu cum funcţionează. Sectorul privat trebuie lăsat în pace şi să i se plătească facturile la timp. Când am venit la guvern am găsit 30 de miliarde de lei neplătiţi către ei, nu se decontau concedii medicale”, a dezvăluit ministrul.
Florin Cîțu susține că avem cea mai mică creștere a deficitului bugetar din Europa:
„Avem cea mai mică creştere a deficitului bugetar, cea mai mică creştere a datoriei publice şi printre cele mai mici scăderi economice din Europa. Datoria publică se duce spre 40% din PIB anul acesta, în creştere cu 7%. La criza din 2008 datoria a crescut cu 20%. Exporturile noastre se bazează mult pe industria auto, pe componenta industrială şi au fost afectate de criza din Europa. Vrem să fim mai flexibili în viitor, resursele să plece din sectorul afectat spre un sector care funcţionează”.