Ministrul Muncii: Avem trei variante pentru recalcularea tuturor pensiilor

 

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunţat, marţi, că există trei variante de lucru pentru recalcularea tuturor pensiilor, nu doar a celor speciale.

Noi, Ministerul Muncii, în colaborare cu directă cu Casa Națională de Pensii Publice, încheiem astăzi sau mâine, cel târziu, trei variante ale legii pensiilor.

Așa cum s-a stabilit în programul de guvernare, plecăm de la analiza legii 127 și acele trei variante le vom pune pe masa coaliției pentru decizie și așteptăm decizia coaliției, pentru că trebuie să continuăm apoi cu o formulă și cu un studiu de impact mai amănunțit cu Banca Mondială.

Ulterior, vreau să demarez discuțiile cu sindicatele, cu partenerii sociali și cu asociațiile de pensionari, pentru că așa mi se pare normal”, a precizat, la Antena 3, Budăi.

Articolul precedentTârgu Jiu: Se trage tare. Încă 15 troleibuze noi. Lucrările de modernizare a rețelei de transport trebuie încheiate până la sfârșitul acestui an
Articolul următorCinci români morți și patru răniți grav după ce s-au urmărit cu mașinile prin Strasbourg, Franța