FCU Craiova a pierdut, scor 2-3, luni seară, la Ovidiu, în faţa Farului Constanţa, meci din cadrul etapei a XXII a a Ligii 1.
În ciuda înfrângerii, antrenorul juveților, Nicolo Napoli, pare încrezător în potențialul echipei.
„Am avut ocazii, am avut o minge de 2-1, dar s-a făcut 3-0. Felicit băieții pentru că în repriza a doua au făcut un joc bun, am făcut 3-2, am mai avut ocazii. Dacă prima repriză se termina 2-1, putea fi altul rezultatul final. Dar așa a câștigat Farul. Îmi place să fiu antrenor. Încercăm împreună cu suporterii, cu toți, să ne salvăm de la retrogradare. Cred că mai avem nevoie de un fundaș central și de un atacant. Avem nevoie și de Chițu, și de Enache, îi așteptăm. Avem o echipă bună și cred că ne putem salva de la retrogradare”, a spus, după meci, italianul.