O altă abordare: Romanescu vrea pe lista de consilieri persoane din societatea civilă, oameni din diverse medii

Marcel Romanescu vrea ca viitoarea listă de consilieri locali pe care îi propune Partidul Naţional Liberal pentru Târgu Jiu să cuprindă nume din mai multe segmente ale societăţii. Edilul a declarat că îşi doreşte oameni echilibraţi, profesionişti, chiar dacă aceştia nu au mai făcut până acum politică. Liderul liberal a admis că organizaţia municipală va avea ultimul cuvânt în alcătuirea echipei propuse pentru alegerile locale din acest an.

Îmi doresc şi oameni care nu au fost implicaţi politic, oameni care vin din diverse medii, din sănătate, din sport, din societatea civilă. Îmi doresc să fie o îmbinare a experienţei colegilor mei din Partidul Naţional Liberal, cu expertiza pe care ne-o pot oferi oamenii care până în acest moment nu au făcut politică. Mă aştept la un număr de 10 consilieri locali, care să-mi permită, ulterior, mult mai uşor negocierile cu alte formaţiuni politice pentru realizarea unor majorităţi în Consiliul Local”, a spus Romanescu.

 

 

Articolul precedentA murit Gheorghe Adam, cel mai cunoscut ciclist al Gorjului
Articolul următorRevoltă! Dan Vîlceanu, somat să aleagă între Robert Filip și Organizația PNL Rovinari