Pandurii pleacă la Constanţa cu gândul la meci şi salarii: Se termină turul şi nu am luat niciun ban

Perioadă imposibilă pentru divizionara secundă Pandurii Târgu Jiu. Doar 7 puncte în clasament după cinsprezece etape, o visterie goală şi câţiva tineri care se încăpăţânează să creadă că şi anul acesta pot realiza o mică minune, salvarea de la retrogradare. Gorjenii se deplasează în acest weekend la Constanţa, acolo unde, sâmbătă, vor întâlni Farul, din localitate. Farul – Pandurii, altădată un meci din prima ligă, acum unul în care se vor întrece două formaţii aflate în mari căutări, fiecare vizând, însă, un alt obiectiv. Deşi condamnaţi de calculele hârtiei, elevii lui Tiberiu Bălan speră să facă un meci bun pe litoral, însă nu pot trece uşor peste problemele acute cu care se confruntă.

Sperăm, dacă se poate, conducerea să fie mai aproape de noi, pentru că deja se termină turul şi nu am luat niciun ban. E foarte greu, încercăm cu ce avem să facem cât mai mult. Nu mă gândesc încă să plec. Puteam să o fac, dar am rămas cu sufletul. Dăm totul pentru echipă, încercăm să scoatem lucrurile la capăt cum am făcut şi anul trecut. Trebuie să facem asta, pentru că e echipa oraşului, m-am născut aici şi sper să rezolvăm lucrurile”, a spus, joi, Alex Trancă.

Antrenorul Tiberiu Bălan a declarat că deplasarea la Constanţa se face cu gândul la un rezulat pozitiv, chiar dacă gazdele au o echipă bună.

Articolul precedentNu-i mai suportă! Un sindicat al poliţiştilor cere ca poliţiştii locali să redevină gardieni publici
Articolul următor”Naşu’ mare”, de la Craiova, amendat cu 6.000 de lei de Poliţia Locală Târgu Jiu