Mihai Paraschiv, directorul societății Transloc, a explicat că nu vrea o mărire a bugetului pentru unitatea care are ca obiect de activitate transportul public în Târgu Jiu, așa cum a fost clamat.
Șeful Transloc a făcut precizarea deoarece, la început de săptămână, consilierii majorității s-au abținut să voteze proiectul bugetului de venituri și cheltuieli al operatorului de transport în comun.
“Sunt sabotaje ale unor oameni mici”, a spus Paraschiv, care a declarat că prin proiectul de hotărâre se urmărea redistribuirea banilor deja alocați societății, deoarece mijloacele de transport în comun au fost dotate cu aparate ce conțin geluri dezinfectante.
“Nu s-a cerut niciun fel de suplimentare a bugetului societății Transloc. Proiectul de hotărâre respins de către consilierii alianței toxice, în ședința ordinară de luni, a vizat doar modul în care am stabilit noi să ne împărțim banii primiți de la primărie. Noi am încheiat lunile ianuarie, februarie, martie cu cheltuieli de 115.000 lei, și aici au fost incluse cheltuielile făcute cu gelurile dezinfectante, antibacteriene, aparatele de dozare din autobuze”, a precizat Paraschiv la Radio Infinit
Paraschiv a mai declarat că bugetul societăţii Transloc a fost majorat cu 40% în 2018, şi 34% în 2019, atunci când societatea era condusă de un social-democrat.