Municipalitatea târgujiană a luat măsuri pentru o bună desfășurarea a activităților în Piața Centrală și Piața 9 mai. Luni seara s-au efectuat operațiuni de dezinfectare și igienizare, fiind, totodată, amenajate mese pentru producătorii care își comercializau marfa în spații închise (sectoarele Lactate și Flori).
”Curățenie generală, dezinfectare și asigurarea de spații suplimentare pentru producători în piețele din Târgu Jiu! Asigurăm și distanțarea, în așa fel încât cei care își desfășoară activitatea aici să fie cât mai puțin expuși infectării.
Continuăm să luăm măsuri pentru a proteja întreprinzătorii locali, dar și pentru ca târgujienii să beneficieze de produse proaspete, direct de la cei ce le produc”, a transmis Romanescu.