Prefectul Pistol, un nou control la groapa de gunoi de la Bârsești

Prefectul judeţului Gorj, Cosmin Pistol, aşteaptă, până pe 15 noiembrie, ca Polaris să rezolve problema mirosului insuportabil care vine de la groapa de gunoi. “Bomba ecologică” de la Bârseşti afectează mai multe zone, inclusiv din localitatea Băleşti. Dacă la jumătatea lunii viitoare, situaţia nu se va ameliora, Pistol ameninţă operatorul de salubritate cu noi sancţiuni.

Săptămâna trecută, am fost în zona acestui depozit ecologic. Şi în cartierul Slobozia, şi în localitatea Băleşti. Am constatat că acest miros se simte inclusiv până în zona Ceauru. Problema mirosului nu s-a rezolvat, operatorul  și-a asumat achiziționarea unei stații de neutralizare a acestui gaz, dar această achiziţie va avea loc până pe 15 noiembrie şi sper că va fi o soluție viabilă. Garda de Mediu este prezentă, sistematic, în zonă. Dacă problema nu se rezolvă, se vor lua şi alte măsuri”, a declarat prefectul.

 

 

 

Articolul precedentTârgu Jiu: Amenzi degeaba. Nesimțirea este greu de învins
Articolul următorSe poate și la Târgu Jiu: Trei secții ale Spitalului Județean, reabilitate