Premierul a anunțat noile plafonări la curent și gaze. Cât va plăti populația, de la 1 februarie

 

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat, luni seară, după şedinţa coaliţiei, noile valori ale plafonării prețurilor la energie electrică şi gaz, care se va aplica de la 1 februarie. Limitele în care trebuie să se încadreze consumatorii au fost majorare, iar facturile care au fost emise greșit vor fi recalculate.

 

Am reuşit să ajungem la un acord, astfel încât la energie plafonul să scadă de la 1 leu la  0,8 lei/kw. De asemenea, limita consumului să crească de la 300 la 500 de kW pentru care se calculează acest preţ. Practic, reiese o compensare de 0,291 lei/ kW, ceea ce va însemna că la consumatori se va percepe 0,68 bani/kW. La gaz, plafonul va scădea de la 0,37 la 0,31 lei/kW, iar limita de consum pentru 5 luni de zile va creşte de la 1.000 la 1.500 de kW. De asemenea, se va aplica un discount de 40 la sută, de la 33 la 40 la sută, asigurându-se astfel un preţ de 0,221 lei/kW”, a precizat primul ministru. 

 

Noile măsuri se aplică de la 1 februarie, până la data de 31 martie, perioadă în care se va face şi o analiză la finalul căreia vor fi făcute noi propuneri.
Articolul precedentEleva care a sărit pe fereastră, supărată pe toată lumea: A adresat injurii dirigintelui, conduceri școlii , inclusiv gardianului
Articolul următorMinistrul Educației: Vreau creșterea burselor pentru performanță și cuantumul celor sociale. Primii trei elevii din clasă, cu media peste 9, burse de merit