Ministrul Educației: Vreau creșterea burselor pentru performanță și cuantumul celor sociale. Primii trei elevii din clasă, cu media peste 9, burse de merit

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a explicat, luni seara, situația burselor elevilor, subliniind că își dorește creșterea burselor pentru performanță și a celor care stimulează elevii să meargă la școală.

Totodată, acesta a dezvăluit o intenție: primii trei elevi dintr-o clasă, obligatoriu cu media generală peste 9, să primească bursă de merit.

În loc să te bucuri la o brusă de studiu, dacă într-adevăr îndeplineşti toate condiţiile, care se acordă de la 7.50 şi care este 150 de lei pe lună, anul ăsta, reclami faptul că nu mai iei bursa de merit care era 100 de lei. Păi e mai mult, 150 de lei pe lună, doar că nu se mai numeşte de merit. Dacă alergăm acum după coroniţe şi merit, nu cred că este bine, iar în mine nu o să găsească un partener în această problemă. (…) O să găsească un partener în mărirea cuantumului burselor pentru cei care într-adevăr fac performanţă. Am mărit deja, doar de anul trecut până anul acesta, bursa de performanţă, de la  100 la 500 de lei, aş vrea să ajungă chiar la 1.000 de lei pe lună bursa de performanţă, aş vrea să cresc cuantumul pentru bursele sociale, bursele sociale să ajungă exact la acei elevi care au într-adevăr nevoie din perspectivă socială, economică sau medicală, să poată fi cumulate, în aşa fel încât un părinte care are copii care înţeleg importanţa şcolii să înţeleagă şi el, la rândul lui, că  trimiţându-şi copiii la şcoală, prin suma mai multor burse, s-ar putea să ajungă mai mult decât salariul lui, pentru care munceşte în fiecare zi”, a declarat, la Digi 24, ministrul.

 

Revenind la bursele de merit, Sorin Cîmpeanu a anunțat că propunerea sa este ca fiecare primii trei elevi dintr-o clasă să beneficieze de aceste burse, însă doar dacă au media minimum 9.

Eu am o propunere şi mai bună: primele trei medii din fiecare clasă, primii trei din fiecare clasă, cu condiţia să nu fie sub nota 9 spre exemplu, putem coborî la 9, dar să fie primii trei cei mai buni. Pentru că am avut clase cu 33 de elevi din 35 care au avut 10. Cum facem diferenţierea?”.