Primarul Marcel Romanescu a prezentat sumele alocate, în noiembrie, pe lângă cele de pe parcursul lui 2019, pentru dotarea unor unităţi de învăţământ din Târgu Jiu. Acesta a subliniat că municipalitatea este obligată să le asigure copiilor condiţii cât mai bune de studiu.
”Învățământul rămâne o prioritate la Târgu Jiu, așa cum am promis. Vor continua investițiile pe care le facem în acest domeniu, în așa fel încât toate unitățile școlare din municipiu să beneficieze de dotările necesare, la cele mai înalte standarde. Intenția mea este ca părinții să nu mai fie vreodată obligați să contribuie financiar pentru dotarea spațiilor în care copiii lor învață. Vreau să vă prezint sumele alocate, de la bugetul local, către diferite instituții de învățământ pentru modernizări, achiziționare de aparatură modernă și reparații în acest sfârșit de an:
54.000 lei merg la COLEGIUL TEHNIC „GHEORGHE MAGHERU”, pentru dotări ale laboratorului de Informatică (20 de stații de lucru),
94.000 la COLEGIUL NAȚIONAL „TUDOR VLADIMIRESCU” pentru instalații panouri baschet, lucrări termoizolații la cantină și la clădirea preluată de la Universitatea Constantin Brâncuși,
106.000 lei la ȘCOALA GIMNAZIALĂ „CONSTANTIN SĂVOIU” pentru mobilier școlar și dotări (multifuncțională color, frigider lapte și corn, suflantă, aspirator),
58.200 la GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR. 8 pentru achiziționare de mobilier și asigurare dotări (cuptoare, sisteme video, imprimantă, laptop, aparat de sudură),
150.000 de lei la COLEGIUL NAȚIONAL „ECATERINA TEODOROIU” pentru dotarea laboratorului de Informatică, achiziție mobilier și dotarea corespunzătoare a căminului și cantinei,
100.000 lei pentru COLEGIUL TEHNIC NR. 2 pentru dotarea laboratorului de Informatică, blocului alimentar, cantinei și spălătoriei,
56.350 lei pentru ȘCOALA GIMNAZIALĂ „POMPILIU MARCEA” pentru înlocuirea a două vase de expansiune pentru centrala termică, achiziționarea de mobilier școlar, table, aparat de aer condiționat, un computer și imprimantă,
16.500 lei la ȘCOALA GIMNAZIALĂ „GHEORGHE TĂTĂRĂSCU” pentru achiziționarea de table magnetice,
73.000 lei la ȘCOALA GIMNAZIALĂ „SFÂNTUL NICOLAE” pentru achiziționarea de mobilier pentru noul amfiteatru și de jaluzele pentru clădirea cea nouă,
107.000 lei la ȘCOALA GIMNAZIALĂ „ALEXANDRU ȘTEFULESCU” pentru reparația, înlocuirea și suplimentarea sistemului actual de camere de supraveghere, achiziționarea de calculatoare, licențe și jaluzele,
93.500 lei la ȘCOALA GIMNAZIALĂ „CONSTANTIN BRÂNCUȘI” pentru diverse dotări,
104.000 lei la LICEUL CU PROGRAM SPORTIV TÂRGU JIU pentru extinderea sistemului de supraveghere video și achiziția de mobilier școlar, dar și diverse dotări,
34.900 lei la COLEGIUL NAȚIONAL „HENRI COANDA” pentru reparație ușă cazan 581 kw și dotări și echipamente pentru laboratorul de electronică, dar și pentru ateliere,
30.000 lei la COLEGIUL NAȚIONAL „VIRGIL MADGEARU” pentru achiziționarea de mobilier școlar,
19.100 LEI GRĂDINIȚEI CU PROGRAM PRELUNGIT pentru mobilier și dotări, de la aspirator, până la covoare,
60.000 lei ȘCOLII GIMNAZIALE „VOIEVOD LITOVOI” pentru achiziționarea de echipamente informatice – calculatoare, imprimante, videoproiector,
175.000 lei COLEGIULUI NAȚIONAL „SPIRU HARET” pentru dotarea laboratorului de Informatică (calculatoare, mobilier, laptop, imprimantă videoproiector) dar și realizarea rețelei electrice și de Internet,
101.200 lei LICEULUI TEHNOLOGIC BÂRSEȘTI pentru achiziționare de mobilier școlar, table magnetice și reparații grupuri sanitare,
15.000 lei GRĂDINIȚEI CU PROGRAM PRELUNGIT „LUMEA COPIILOR” pentru achiziționare de mobilier și dotări – covoare, perdele, imprimantă.
Sumele sunt consistente și vă asigur că nu ne oprim aici. Educația este extrem de importantă pentru viitorul acestui municipiu și voi face tot ce ține de mine pentru ca elevilor să nu le lipsească nimic la școală. Fie că vorbim de colegii naționale, școli gimnaziale sau grădinițe, toate aceste unități vor beneficia în continuare de investiții serioase, atât de la bugetul local, cât și din alte surse de finanțare. Copiii noștri merită să învețe în școli moderne, iar noi avem obligația să le asigurăm acest drept”, a arătat edilul.