Pro România se sinucide la Târgu Jiu: Luminița Popescu află că închiderea Rostramo a supărat oamenii

Luminița Popescu, candidat la Primăria Târgu Jiu a Pro România, continuă să frizeze ridicolul, transmițând electoratului (cetățenilor urbei) noi mesaje prin care sugerează că orașul lui Brâncuși îi este tare străin.

Printr-un text distribuit pe rețelele de socializare, aceasta arată târgujienilor că a descoperit mersul pe jos, constatând, în urma unei deplasări în cartierul Vădeni, că oamenii sunt supărați pentru că s-a închis ROSTRAMO.

Mai mult, aspirantul la funcția de primar al municipiului află că o mare problemă a zonei este lipsa locurilor de muncă, salariile mici PENTRU TINERI, spune dumneaei, și canalizarea. Totodată, acum, în campanie electorală, omul de la Universitatea ”Constantin Brâncuși”, Luminița Popescu, se întristează când tinerii îi transmit că o să meargă către alte orașe. O altă constatare remarcabilă, se poate spune.

Problemele locuitorilor din Vădeni: lipsa locurilor de muncă, salariile mici pentru tineri și canalizarea deficitară! Ieri m-am întâlnit cu locuitorii cartierului târgujian Vadeni.

Multi dintre oamenii pe care i-am întâlnit erau supărați că s-a închis ROSTRAMO și au rămas fără locuri de muncă. Toți au nevoie de locuri de muncă, mai ales pentru tineri, și salarii mai mari.

Câțiva locatari ai blocurilor de la ROSTRAMO s-au plâns ca nu funcționează canalizarea, lucru care le provoacă mari neplăceri.

Am întâlnit și două tinere, una dintre ele doar ce a fost admisă la Istorie la Universitatea București.
M-a bucurat și întristat în egală măsură ce mi-a povestit aceasta: m-a bucurat pentru mi-a spus că își dorește să fie profesoară de istorie și că iubește disciplina asta. Și că ar vrea sa facă și biologie, pentru ca ii place să cerceteze lucruri noi.
M-a întristat pentru mi-a spus că vrea să fie profesoară în București și că nu vrea să se mai întoarcă.
Problemele din Vădeni se pot rezolva ușor, dacă există interes și empatie și pentru cetățenii acestui cartier al municipiului”, a transmis candidatul Pro România.

Din câte se poate vedea în finalul mesajului, problemele din Vădeni pot fi, în opinia Luminiței Popescu, rezolvate ușor. În ce mod, nu mai are importanță, așa a transmis doamna candidat, la un semn al acesteia urmând să apară, peste noapte, locuri de muncă foarte bine plătite. Tinerii nu vor mai alege să plece spre marile orașe, ar mai rămâne problema canalizării. Aici este de discutat, depinde de conducerea ApaRegio, de cei care o numesc și dirijează.

Articolul precedentBombă! Mitică Dragomir, în negocieri cu Rapidul. Ar urma să fie președintele clubului
Articolul următorRomanescu, vești bune de la București: Bani mai mulți pentru Târgu Jiu