Profesorii vor fi instruiți să recunoască semnele consumului de droguri la elevi

 

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a anunțat, miercuri seara, că se lucrează la un protocol prin care, lunar, zeci de cadre didactice din toată ţara vor fi instruite pentru a identifica semnele consumului de substanțe halucinogene la elevi.

 

Ştiind că fenomenul ia amploare, am discutat şi noi cu colegii noştri din alte instituţii, avem acum în finalizare un protocol între Ministerul Sănătăţii, Ministerul Educaţiei şi Ministerul Afacerilor Interne pentru formarea cadrelor didactice. Ne dorim ca în fiecare lună să începem să formăm 40 de profesori în fiecare judeţ şi peste 100 în Capitală, tocmai în această idee, de a înţelege care sunt semnele (consumului de droguri – n.r.) După ce cadrele didactice vor avea aceste competenţe, sigur că fiecare diriginte poate avea discuţia aceasta cu părinţii în a explica unde trebuie să ne uităm, când trebuie să tragem semnalul de alarmă în aşa fel încât fiecare elev să primească ajutorul de care are nevoie”, a precizat, la TVR, Ligia Deca.

Articolul precedentDirector ANM: Temperaturile ajung în pragul celor de vară. Încălzirea vine cu ploi în aversă, descărcări electrice și grindină
Articolul următorMircea Coșea: Situația este mai gravă decât pare. S-ar putea să apară incapacitatea de plată