Alin Dumitru Luca, salariat al Complexului Energetic Oltenia, Cariera Roșia, se afla miercuri la orele 23.50 în marș forțat spre sediul din Târgu Jiu al companiei. Acesta ne-a spus că odată ajuns acolo va intra în greva foamei, nemulțumit fiind de ce i s-a întâmplat la intrarea în schimbul III. Efectiv, minerului i s-a transmis că i s-a schimbat locul de muncă unde își desfășurase activitatea până în urmă cu câteva zile, și asta fără să i se aducă la cunoștință acest lucru.
”Am 22 de ani vechime, nu am avut probleme la locul de muncă, nu am abateri. Am o relație bună cu colegii și ori de câte ori am fost solicitat am muncit suplimentar”, ne-a spus Luca, în timp ce ajunsese la școala de la Vârț.
Acesta crede că pocinogul i se trage din cauze sindicale, în urma unor neînțelegeri cu unul dintre lideri. Salariatul precizează că va cere anularea transferului și destituirea din funcție a șefilor de sector, Daniel Răduca și Narcis Brăiloiu, dar și a CFL-stului lider de sindicat, Grigore Vîrțan.