PSD Gorj inovează. Președintele care este ca să fie

Îndrăznește să crezi, șefii PSD Gorj reușesc să dea argumente solide celor care susțin că organizația de la Drăguțești a fost trecută la ”și altele” prin impunerea în fruntea ei a Minodorei Simcea. Social-democrații  grei ”de la centru” dau impresia că sunt nepăsători față de harababura de acolo, localitate pe care par a fi abandonat-o în brațele colegilor de coaliție.

Pesedistul Ionuț Ungureanu și-a dat demisia din Consiliul Local și a optat pentru postul de consilier al primarului ALDE, Ion Popescu, iar de aici s-au reactivat suspiciunile trecutului. În campania pentru parțialele de vara trecută, Vasile Moșoiu, liderul de atunci al PSD Drăguțești, a încercat să-i dea afară din partid pe Irinel Ungureanu și Marcel Oproiu, acuzându-i că îi fac campanie lui Nelu Popescu, în detrimentul lui Gheorghe Butan, candidatul partidului lui Dragnea și Cârciumaru. Alegerea consilierului local PSD, care spune că merge aghiotant al primarului, însă tot cu PSD-ul defilează, a făcut valuri, însuși Gheorghe Butan spunând că este posibil ca să fi fost trădat de Irinel Ungureanu, dar nu îi poartă pică. Atmosferă de bâlci, strategii din care cetățenii nu prea văd decât interese personale și dezgust.

Hop și eu, că-s președinte!

În tămbălăul de uliță, cu vrute valențe politice, și-a făcut apariția și președintele organizației, Minodora Simcea. Aceasta încearcă ”să pună lucrurile la punct”, printr-un mesaj postat pe facebook, dar nu prea-i iese.

”Colegii mei de la PSD Drăguțești trebuie să știe că în această organizație există un Președinte și un Birou Politic Local. 2018 va însemna pentru noi, toți, disciplină și unitate. Vom discuta în următoarea ședință toate ieșirile publice. Trebuie să nu ne ancorăm în trecut și în declarații pripite ale unor colegi sau foști colegi, care nu au ca punct forte relaționarea și spiritul de echipă. Deciziile luate în viitor trebuie să ducă spre dezvoltarea și întărirea Organizației PSD Drăguțești! Președinte PSD Drăguțești, SIMCEA ELENA-MINODORA.”

Pierdut organizație de partid, găsit președinte pe facebook. STOP! PSD Gorj își joacă o carte importantă cu un președinte ce vrea să se impună cu astfel de mesaje, iar situația dată stârnește zâmbete până în interiorul partidului, unde mișcatul în front nu s-a vindecat niciodată prin asemenea poziționări comice. Dulăii de la Drăguțești au orgolii și polițe grele de plătit, lesa virtuală nu o să îi plimbe cuminți prin comună.

 

Articolul precedentŞedinţă pentru marea împăcare din PSD Gorj
Articolul următorVerdict: Boza minte! Șeful CE Oltenia, trimis la colț de salariați