Raed Arafat, șeful Departamentului Situații de Urgență, a anunțat, miercuri seara, la Antena 3, că în urma analizei situației de după Sărbătorile Pascale se va decide dacă măsurile în vigoare vor fi relaxate sau nu.
„La acest moment încă avem cazuri noi și suntem în creștere. Nu suntem încă în situația din țări precum Italia, Franța, SUA. Nu știu dacă vom ajunge în situația asta. E posibil să ajungem, e posibil să nu. Vom putea spune mai mult după perioada Paștelui. Toată lumea vrea să relaxeze măsurile, fiți siguri. Dar la acest moment, dacă le relaxăm prea devreme, există riscul să explodeze situația și să nu o mai putem controla. Vedem ce decizii luăm după Paște. Etapă cu etapă, vom reveni la normalitate. Va trebui, la un moment dat, să învățăm să trăim cu acest virus pentru că el nu va dispărea și nici noi nu putem să rămânem izolați pe viață în casă. E posibil, până iese un vaccin împotriva acestui virus, să învățăm să trăim cu el, dar să respectăm niște reguli în societate ca să limităm răspândirea lui„, a spus, la Antena 3, Arafat.
Acesta a arătat că numărul testărilor a crescut și va crește în continuare, subliniind că în situația în care exista o testare foarte joasă se înregistra un număr foarte mare de decese:
”Dacă situația era atât de gravă, în sensul în care noi să nu știm exact numărul sau să fim cu o testare foarte joasă, am fi avut un număr foarte mare de decese la persoane despre care să nu știm”.