Un proiect legislativ ce a primit miercuri un raport de adoptare la Camera Deputaților stabilește pedepse cu închisoarea majorate pentru cei ce agresează personalul silvic aflat în desfășurarea atribuțiilor de serviciu. Prin această inițiativă se dorește reducerea numărului acțiunilor violente asupra pădurarilor care sesizează sau împiedică tăierile ilegale de lemn.
Astfel, și faptele de ultraj comise „asupra personalului silvic învestit cu exercițiul autorității publice, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuții, se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracțiune, ale cărei limite se majorează cu jumătate”, se arată în proiect.
În prezent, doar cei ce agresează polițiști sau jandarmi aflați în serviciu pot primi pedeapsa pentru infracțiunea de ultraj majorată cu jumătate.
Sunt sancționate la fel atât acțiunile îndreptate asupra bunurilor funcționarilor publici, în scop de intimidare sau de răzbunare (de pildă, spargerea casei, incendierea mașinii etc.), cât și acțiunile ce vizează un membru de familie al acestora.
Foto arhivă