”Regele a murit, trăiască regele!”: Cîrciumaru, criticat dur chiar de pesediști. Weber, felicitat

Deputatul PSD Mihai Weber și-a gândit cu mare atenție fiecare pas făcut după preluarea conducerii organizației Gorj a partidului. Vizitele ministeriale au fost așezate în așa fel încât toată suflarea social-democrată și structurile statului din județ să înțeleagă că el nu se joacă, iar trecutul a rămas doar un un ceva acolo, însă nici pe departe ce a fost. Pe lângă legitimitate, Weber a obținut și transferul interesului cetățenilor. Simpatizanți sau nu, destui gorjeni practică o permanentă ”apropriere” de conducători, convinși că o asemenea poziționare le va deschide o ușă într-o zi, atunci când vor avea nevoie. Mai mult, o postare pe facebook a liderului PSD Gorj a scos la iveală și o schimbare de macaz a unor pesediști vis-a-vis de Florin Cîrciumaru. Fostul primar al municipiului Târgu Jiu a fost criticat în termeni duri, în timp ce Mihai Weber era felicitat pentru aducerea minstrului Culturii, Daniel Breaz, la Târgu Jiu.

”Felicitări! Văd o altă abordare în comparație cu ceea ce făcea Cîrciumaru, care ne obișnuise doar cu festivaluri, flori pe stâlpi, borduri vopsite, petreceri cu orice ocazie… Sunt convins că o să se supere unii, dar eu sunt unul dintre cei care l-au sprijinit în multe situații (poate prea multe) și nu am asfalt la poartă, deși mi-a promis de 17 ani, ori de câte ori ne-am întâlnit. De canalizare și alte ifose occidentale, cred că nu este să vorbesc în viața asta! Vă mulțumesc pentru că încercați să faceți ceva pentru cetățeni (ăia mulți)! Și el a făcut ceva, însă numai pentru unii”, a scris un domn, atitudine apreciată de mai multe persoane.

De altfel, și la numărul aprecierilor postărilor, Weber îl depășește cu mult pe Cîrciumaru.

Articolul precedentCapotă, susținut politic în continuare. Populației i se promite o secție pediatrie ultramodernă
Articolul următorPasti, director cu contract part-time