Zărvă mare în PSD Gorj, apropiatele alegeri interne nasc dispute mari. Primarii social-democrați din Gorj refuză posturile de vicepreședinți, indiciu mai mult decât evident că undeva există o problemă. Paradoxal, tocmai oamenii care aduc voturile nu sunt interesați să aibă un cuvând de spus din vârful ierarhiei județene. Dan Ilie Morega, președintele Institutului de Analize Politice Publice crede că refuzul edililor este un afront pentru cei ce vor prelua frâiele organizației.
”Din punctul meu de vedere, faptul că niciun primar nu este de acord să fie vicepreședinte este un afront pentru noua echipă care va prelua conducerea… Și eu am fost președinte de organizație județeană la liberali și nu am avut asemenea probleme, ca primarii să nu vrea să fie vicepreședinți”, a spus, la Radio Infinit, Morega.
Acesta a mai afirmat că Florin Cîrciumaru va rămâne un pol de putere în PSD Gorj, chiar dacă va fi doar unul dintre cei 17 vicepreședinți. Pe același subiect, Viorel Caragea susține că tocmai anumite persoane ce vizează funcția de vicepreședinte au determinat primarii să nu dorească să facă parte din eșalonul doi.