Un bărbat de 40 de ani, din Aninoasa, riscă să ajungă după gratii după ce și-a dat frâu liber manifestărilor violente într-un local din Târgu Jiu.
”La data de 24 februarie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Târgu Jiu au fost sesizați de administratorul unei societăți comerciale de pe raza localității, cu privire la faptul că, un bărbat de 40 de ani, din comuna Aninoasa, în timp ce se afla în localul de alimentație publică pe care îl deține, ar fi distrus o vitrină cu geam de sticlă, un sertar pentru bani și un bol de inox, fiind nemulțumit de felul în care a fost servit de personalul de serviciu”, a transmis IPJ Gorj.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere.