Romanescu: Anul acesta, implementăm proiectul în valoare de 24 de milioane de euro

Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a anunțat, duminică, că, în 2021, începe implementarea proiectului ce vizează modernizarea transportului în comun, în valoare de 24 de milioane de euro.

 

Referitor la nemulțumirile legate de stâlpii rețelei electrice pentru troleibuz, consolidați și care ocupă o parte din trotuar, trebuie făcute unele precizări pentru ca cetățenii să înțeleagă situația. Este vorba despre o măsură provizorie. Toți stâlpii de troleibuz vor fi înlocuiți pentru că anul acesta implementăm un proiect în valoare de 24 de milioane de euro care, printre altele, prevede schimbarea întregii rețele de alimentare pentru mijloacele de transport în comun. Ar fi fost, așadar, un efort inutil acela de a schimba acum acești stâlpi, în condițiile în care, în câteva luni vor fi înlocuiți. Am luat, prin urmare, hotărârea de a consolida acei stâlpi care s-au corodat la bază, tocmai pentru a evita eventualele accidente.
Vă reamintesc că proiectul la care fac referire prevede:
– achiziționarea a 15 troleibuze noi (pe lângă cele 20 prevăzute într-un proiect aflat în derulare și pe care le primim din aceasta toamnă),
– 13,62 km rețea de contact (cale dublă) modernizată,
– 2,7 km rețea incintă (cale simplă) modernizată,
– 0,36 km rețea nouă (cale dublă),
– Autobază modernizată,
– Stații de așteptare modernizate,
– Sistem de e-ticketing creat (pentru 15 vehicule, 40 stații, 40 puncte reîncărcare)
Valoarea proiectului este de 109.680.249,72 lei, din care cheltuieli totale nerambursabile – 99.073.516,07 lei, cheltuieli totale contribuție proprie – 3.196.733,65 lei și cheltuieli totale neeligibile – 7.410.000 lei”, a transmis edilul.