Romanescu: Aparegio a preferat să tacă, iar cetățenii să sufere

Cetățenii din Târgu Jiu ”au bombardat” telefonic autoritatea locală, marți, semnalând grave probleme în alimentarea cu apă. Primarul orașului, Marcel Romanescu, este nemulțumit că societatea de apă și canal nu a dat dovadă de transparență și nu a informat în timp utile cetățenii despre problemele existente.

Întotdeauna am mers pe buna credință a fiecărei societăți care ar trebui să presteze servicii pentru cetățenii municipiului Târgu Jiu. Atunci când am făcut acea postare și acel apel către societatea Aparegio, nu se rezolvase problema cu alimentarea cu apă pentru cetățenii din multe cartiere din municipiul Târgu Jiu. Și chestia asta, cu adevărat, m-a deranjat. Adică am pretenția că o societate, așa cum se prevede și în contract, dar mai mult decât atât, într-o perioadă cum traversăm astăzi să intervină de îndată, cu specialiștii societății pentru remedierea problemelor apărute. N-am pus acea postarea la 7-8 dimineață, când s-au înregistrat acele incidente. Am pus-o după-amiază, văzând că societatea Aparegio nu intervine, așa cum ar trebui să intervină. Trecem printr-o perioadă de pandemie și nu mi se pare normal ca să lași cetățenii municipiului Târgu Jiu, în foarte multe din cartiere, fără presiune la apă sau, câteodată, chiar fără apă potabilă la robinet. Dar ce s-a întâmplat, au fost probleme in urmă viiturilor? Ați aflat? Din ce ați văzut, nici noi, nici dumneavoastră, în timp real, nu am primit informațiile necesare și lucrul acesta m-a pus pe gânduri. Puteam, la un moment dat, să accept ideea, dacă societatea venea cu un comunicat în care anunța cetățenii și autoritățile publice locale de faptul că a apărut o avarie și că ea se va remedia. Însă asta cred, că neștiind cât de repede vor remedia aceasta situație, au preferat mai bine să tacă și oamenii să sufere de pe urma aceste probleme apărute în cursul zilei se ieri’‘, a declarat, la Radio Infinit, primarul.