Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a fost invitat să comenteze ”sondajul scăpat pe surse” în media de Ion Iordache, președintele PNL Gorj. Potrivit celor vehiculate, dar neasumate public până în prezent de PNL, candidați ai liberalilor s-ar afla la doar câteva procente de Cosmin Popescu și Marcel Romanescu în lupta electorală pentru Consiliul Județean, respectiv Primăria Târgu Jiu.
În context, chestionat de jurnaliști, Romanescu spune că datele reale ale sondajului sunt cunoscute de Iordache, și îl întristează, iar ”pe piață” au fost prezentate rezultate contrafăcute.
“Domnul Iordache uită un singur lucru, că în momentul de față conexiunile mele cu organizația Partidului Național Liberal sunt foarte puternice. Mă refer în primul rând la conexiunile mele cu structura de la centru, și, în comparație cu ceea ce a făcut în acel sondaj, eu știu datele reale. E adevărat că sunt sigur că dumnealui i s-au adus la cunoștință datele reale ale acelui sondaj, nu cele contrafăcute la Târgu-Jiu. Cred că îl întristează foarte mult, și nu neapărat pe dumnealui, cât pe cei din București, pentru că, nu întâmplător, de câteva luni caută un nou președinte la organizația PNL de la Gorj.
Ar fi fost mult mai bine să prezinte datele reale și, din momentul acela, să fi căutat o altă strategie. Dacă cumva încearcă s- i convingă pe cei care i-a introdus în sondaje că stau foarte bine, îi minte. Sondajul nu este real. S-a făcut un sondaj în Târgu Jiu, însă rezultatele sunt cu totul altele. Nu ai cum sa spui că Marcel Romanescu și cu Cosmin Popescu sunt bara-bara cu unii dintre contracandidații de la Partidul Național Liberal, mai ales că a ieșit în spațiul public o declarație a domnului Rareș Bogdan, care spune că Partidul Național Liberal Gorj, pe sondajul realizat, este undeva în media partidului. Ar fi bine ca cele două declarații cumva să se armonizeze, pentru că știm cam care este rezultatul la nivel național al Partidului Național Liberal, cu un procent mai ridicat în zonele de Ardeal și Banat și cu un procent foarte scăzut în Oltenia”, a spus Romanescu la Radio Infinit.