Romanescu: Dosarul penal pentru majorarea ilegală a tarifelor ApaRegio confirmă ce am semnalat

 

Lucrătorii Serviciului de Investigații Criminale, de la IPJ Gorj, au în lucru un dosar penal în care se fac cercetări pentru înșelăciune, instigare publică și abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, pentru majorarea ilegală a prețurilor pentru apa potabilă în Gorj de către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADIA) și facturarea ilegală a populației de către ApaRegio.

Informația a fost prezentată de presshub.ro, iar primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a reacționat, amintind că a avertizat asupra modului în care cetățenii orașului au fost obligați să achite facturile emise de societatea amintită.

Dosarul penal deschis pentru majorarea ilegală a prețului la apă confirmă ceea ce am semnalat anul trecut. Instanța mi-a dat dreptate, iar procurorii cercetează acum modul în care cetățenii municipiului Târgu-Jiu au fost obligați să achite facturile încărcate de ApaRegio. Înșelăciune, instigare publică și abuz în serviciu contra intereselor persoanelor sunt faptele pentru care a fost înregistrat acest dosar penal care, cu siguranță, îi face pe unii să tremure. Asta se întâmplă când calci în picioare interesele cetățenilor municipiului Târgu-Jiu!” a transmis edilul.

Cercetările în caz au demarat în luna noiembrie a anului trecut.

Articolul precedentReacție: Salariații Prefecturii ar fi îndreptățiți să încaseze sporul de pandemie: Volumul de muncă a crescut
Articolul următorGorj: S-a răsturnat după ce a evitat un biciclist