Problema cu alimentarea apei în cartierul Drăgoieni II are rezolvare. Complexului Energetic Oltenia, deținătorul terenurilor și a rețelelor de utilități, va ceda întreaga rețea de apă și canal societății Aparegio. Anunțul a fost făcut de către primarul Marcel Romanescu, cel care s-a implicat pentru rezolvarea gravei probleme. Aparegio va încheia contracte individuale cu cetățenii din zonă.
„După ce cetățenii din cartierul II Drăgoieni ne-au sesizat că au rămas definitiv fără apă pentru că nu mai pot folosi nici fântânile pe care le-au realizat pe terenurile dumnealor, am luat legătura cu reprezentanții Complexului Energetic Oltenia și cu Aparegio. În calitatea mea de mediator între cele trei părți, ne-am deplasat la sediul CEO, unde ne-am întâlnit cu unul dintre directori. S-a decis, chiar începând de vineri, reprezentanții CEO cu cei de la Aparegio și cu angajați ai Primăriei Târgu Jiu să se deplaseze la fața locului pentru a verifica instalațiile de alimentare cu apă și canalizare, urmând ca în perioada imediat următoare, în cadrul CEO, să se dea în administrare rețeaua de apă din cartierul Drăgoieni II pentru ca Aparegio să alimenteze familiile care erau vitregite de această utilitate. Am făcut un pas înainte. Se va verifica instalația de alimentare cu apă. În prima ședință de Directorat se va da în administrare rețeaua de apă cu Aparegio ca să facă contractele-cadru cu cetățenii pentru apă și se va rezolva această problemă, care trenează de foarte mult timp”, a precizat, la Radio Infinit, Romanescu.
.