Romanescu, vești bune pentru tinerii părinți din zonele Debarcader și C.A.M.

Târgujienii care locuiesc în zona de nord a orașului își vor putea duce copiii la o nouă creșă și o nouă grădiniță, proiecte mai vechi ale primarului Romanescu. Investiţia, demarată în incinta Colegiului Tehnic ”Ion Mincu”, va fi finalizată până în toamna anului viitor, după ce au existat amânări din cauza lipsei fondurilor.

Edilul a precizat că vor fi putea fi înfiinţate şase grupe, iar noua locaţie va beneficia şi de un parc destinat celor mici.

Anul acesta s-a desfășurat licitația pentru grădinița din incinta Colegiului <<Ion Mincu>>, de la atelierele de la <<Ion Mincu>>. Jumătate din acele spații au fost modernizate pentru laboratoarele pe care le folosește astăzi Colegiul <<Gheorghe Magheru>>, cealaltă jumătate din clădirea respectivă va fi folosită pentru o grădiniță și o creșă. Ne dorim ca, începând cu data de 1 septembrie, să putem folosi la capacitate maximă acel corp de clădire. Acolo vorbim de șase grupe care se vor înființa. Decizia de a realiza această investiție a fost  determinată de faptul că, la venirea mea în funcția de primar, dacă pe zona de sud a Municipiului Târgu Jiu aveam locații adecvate pentru copiii care doresc să meargă la grădiniță sau la creșă, condițiile în zona de nord nu erau tocmai în regulă. Foarte multe spații erau la parterul blocurilor și eu nu pot să consider o activitate corectă în anumite camere din incinta blocurilor.  De aceea, de data aceasta avem deja amenajat părculețul, amenajăm spațiul adecvat și o parte din curtea Colegiului <<Ion Mincu>> va fi cu această destinație”, a precizat edilul.

 

Articolul precedentGorj: Controale. Pește retras de la consum dintr-un supermarket
Articolul următorSenatorul Ion Iordache a sfidat legea încă din prima zi de mandat