Romanescu, vești excelente! Finanțare pentru pasajul auto cu trecere pe sub calea ferată, strada 9 mai, și alte investiții

Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a anunțat că municipiul a obținut finanțare pentru mai multe proiecte importante. Printre acestea, amenajarea pasajului auto cu trecere pe sub calea ferată din strada 9 mai.

A fost semnat ordinul de ministru pentru finanțarea a 6 obiective deosebit de importante pentru municipiul Târgu Jiu:
– amenajarea pasajului auto cu trecere pe sub calea ferată din strada 9 Mai (către strada Ana Ipătescu)
– reabilitarea pasajului peste calea ferată din strada Unirii
– reabilitarea străzii Tudor Vladimirescu
– modernizarea străzii Marin Preda
– reabilitarea trotuarelor și pasajului superior de pe strada Ciocârlău
– reabilitarea celui de-al doilea tronson al străzii Narciselor.
Trebuie să-i mulțumesc domnului Ion Ștefan, ministrul Dezvoltării, cu care am discutat în mod repetat pe marginea acestor proiecte și care a înțeles importanța acestora pentru municipiul nostru.
În perioada următoare, Compania Națională de Investiții va demara procedurile pentru organizarea licitațiilor, în așa fel încât să începem cât mai rapid lucrările, având în vedere mai ales pasajul auto din strada 9 Mai, unul dintre punctele sensibile din municipiu”, a transmis primarul. 

Articolul precedentA ordonat confiscarea câinilor de companie, ”simbol al decadenței occidentale”
Articolul următorGorj: ”Protecția Consumatorului” anunță sute de controale și amenzi în valoare de miliarde lei vechi