Gorj: ”Protecția Consumatorului” anunță sute de controale și amenzi în valoare de miliarde lei vechi

Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului anunță că, în perioada 01.07-16.08.2020, inspectorii unității au efectuate 256 de controale, în urma acestora fiind aplicate 142 de amenzi, valoarea totală a sancțiunilor fiind de 201.000 lei.

‘Cele mai importate abateri întâlnite de comisarii CJPC Gorj sunt:

– comercializarea de produse alimentare cu data limită de consum depășită;

– nerespectarea condițiilor de păstrare și depozitare, în cazul unor produse alimentare;

– deficiențe privind lipsa traducerii în limba română a elementelor de caracterizare și identificare a produselor de import de pe eticheta produsului;

– lipsa de informare a consumatorilor cu privire la produsele preparate ce provin din produse decongelate;

– prezentarea unor informații ce nu au putut fi probate de către operatorii economici în cadrul unor promoții aflate în curs de desfășurare;

– afectarea intereselor economice ale consumatorilor’‘, se precizează într-un comunicat.

Cât privește petițiile și sesizările cetățenilor, autoritatea de control face următoarele precizări:

Informăm pe această cale consumatorii cu privire la faptul că petițiile se soluționează în termenul legal (conform prevederilor O.G. nr. 27/2002), cu condiția ca acestea să fie întocmite în nume propriu, să conțină toate datele de identificare: nume/ prenume/adresa petent (de corespondență, adresa de e-mail fiind insuficientă) precum și ale operatorului economic pe care îl reclamă, dar și să fie însoțite de toate documentele probatorii, respectiv bon fiscal, chitanță, factură fiscală sau alte documente, după caz.
Consumatorii au la dispoziție mai multe modalități de depunere a unei petiții, fie prin completarea formularului on-line disponibil pe site-ul www.anpc.gov.ro, fie personal sau prin intermediul serviciilor poștale la adresa din Tg-Jiu, str. Victoriei, nr. 2-4, jud. Gorj”, au transmis reprezentanții CJPC Gorj.

Articolul precedentRomanescu, vești excelente! Finanțare pentru pasajul auto cu trecere pe sub calea ferată, strada 9 mai, și alte investiții
Articolul următorPrimul ministru, așteptat la Târgu Jiu: Casa de Cultură, podul de la Lainici și discuții cu salariații CEO, posibile obiective ale vizitei