Rotaru, spovedanie la Teatru: Am fost șantajat! Am fost la Pitești să le aduc ziarele, am fost la Arad pentru bustul Culcer

Directorul Direcției Publice de Patrimoniu din Primăria Târgu Jiu, Marian Rotaru, a căutat să-și pună cenușă în cap în urma gestului incalificabil comis în urmă cu doi ani, devoalat curând de presă. Acesta, imediat după terminarea ședinței ordinare a Consiliului Local, s-a urcat pe șcena Teatrului ”Elvira Godeanu” și și-a cerut scuze public, după care a început o șarjă de încălzire la adresa viceprimarilor Popescu și Tudor, dar și a unor consilieri. De încălzire, pentru că Rotaru a dat de înțeles că știe multe și este dispus să vorbească, după ce ”a fost supus presiunilor și șantajului”. ”Am fost băgat sub papucul lor (celor de la Direcția de Patrimoniu n.red), de parcă ei ar fi condus 12 ani o primărie fără să aibă probleme, nu eu. Îl întreb acum pe domnul Popescu, să mă audă, pe domnul Gherghe și pe domnul consilier Ștefan, domnul Berca a plecat, că și dânsul a votat, că e în aceeași chestie, dacă știe cumva în perioada când trebuia să ia primar domnul Romanescu, m-am dus de două ori cu mașina mea la Pitești, ca să le aduc ziarele, și dacă nu le-am descărcat la dânsul la Royal (Regal – fost restaurant al lui Aurel Popescu n.red). Îl întreb pe domnul viceprimar Tudor, dacă nu m-au trimis de trei ori să aduc bustul lui Culcer de la Arad.  Eu nu aveam în fișa postului asemenea lucruri”, a început ”să dea din casă” Rotaru. Acesta a continuat, sugerând că viceprimarul Popescu ar fi știut că fotografia incriminatoare o să apară în spațiul public, într-un moment anume. ”Dacă nu știe cumva domnul Aurel Popescu de ce oare când am fost la București, în ziua în care a venit la Direcția de Patrimoniu, fără să mă anunțe, nu era obligat, dar moral, de ce nu am fost anunțat și eu ca să spună că în seara următoare va ieși nenorocita de poză. Pentru că știa că am documente pe care știa că le voi face publice, nu pentru a-mi apăra imaginea, pentru că am greșit, dar am făcut lucruri foarte bune la Direcție”, a continuat fostul primar din Lelești. La acest moment, primarul Romanescu l-a deferit pe Rotaru, spre judecată, Comisiei de Disciplină, iar consilierii locali caută metoda legală prin care să îl demită.

Articolul precedentCine, pe banii cui, a împânzit Târgu Jiul cu minciuni? Romanescu cere răspunsuri de la șeful Poliției Locale
Articolul următorA murit contabilul-șef de la ”Apele Române” Gorj