Salariaţi ai Ocolului Silvic Novaci în arest. Au marcat şi tăiat arbori ilegal

Un pădurar şi un şef de district de la Ocolul Silvic Novaci au fost reţinuţi pentru 24 de ore sub suspiciunea înfăptuirii unor infracţiuni silvice. Cei doi, la data de 30 septembrie 2019, ar fi folosit fără drept dispozitive de marcat pentru marcarea a 62 de arbori de esenţă pin, din care 25 au fost tăiaţi ilegal, însumând 15 metri cubi de material lemnos. Acesta aparţinea unei societăţi comerciale aflate în gestiunea Ocolului Silvic Novaci. Pădurarii ar fi recidivat la data de 9 octombrie, atunci când ar fi folosit fără drept dispozitive de marcat pentru marcarea a 76 arbori de esenţă pin, însumând 70 de metri cubi, din aceeaşi zonă forestieră.

La data de 18 noiembrie a.c., poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Bumbeşti Jiu au reţinut pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj, doi bărbaţi, de 42 şi respectiv 58 de ani, ambii din comuna Muşeteşti, bănuiţi de săvârşirea infacţiunilor de folosirea fără drept a dispozitivelor de marcat, tăiere fără drept şi sustragere de arbori”, a informat IPJ Gorj.

Articolul precedentAlertă! Urs semnalat pe raza comunei Stăneşti
Articolul următorRomanescu, întâlnire cu ministrul Dezvoltării: Este de neînţeles de ce nu au ajuns troleibuzele la Târgu Jiu