Sărăcie lucie! A înţărcat programul “Laptele şi cornul”

Elevii din Gorj, beneficiari ai programului “Laptele şi cornul”, ar putea primi mai multe fructe în acest an. Motivul este unul simplu: nu sunt bani de lapte! Cel puţin nu de tot laptele care era distribuit până acum.  În orice caz, cei mici au fost învăţaţi cu fructele şi în 2017. Vorba aceea: “Un măr pe zi ţine doctorul departe”. “Ca urmare a aprobării bugetului pe anul 2018 şi a constrângerilor bugetare vor trebui făcute nişte modificări în lista de produse şi în contractul cu furnizorii. Ca un exemplu, pentru a se putea încadra în buget, în loc de a distribui 5 porţii de lapte, săptămânal, se vor distribui doar 3, urmând ca diferenţa aceasta să fie acoperită prin distribuţia de fructe, în principal mere. APIA nu a emis încă o procedură şi va trebui întocmit, cât de curând, un caiet de sarcini, pentru a se putea ieşi la licitaţie pe aceste produse”, a explicat Sorin Arjoca, subprefectul judeţului Gorj.

Articolul precedentCEO vinde ieftin. România, piața europeană cu cel mai scăzut preț al energiei
Articolul următorCum Romanescu nu mai dă, Pavel a mers la prefect să rezolve cu chiria pentru Coleus