Continuă înţepăturile între pretendenţii Partidului Social Democrat la fotoliul de primar al municipiului Târgu Jiu. Mihai Prunariu și Luis Popa, doi dintre oamenii ce aşteaptă sondajul intern al formaţiunii politice, au viziuni diferite despre oportunitatea stabilirii acum, în 2018, a viitorului candidat la alegerile locale din 2020. Luis Popa a declarat că orice sondaj făcut acum nu ar fi relevant, iar persoanele implicate pot să-şi piardă notorietatea în funcţie de contextul social-economic în care va avea loc bătălia electorală. În replică, Prunariu consideră că partidul trebuie să se respecte și să prezinte un nume cât mai curând. Bătături deranjate într-un dans în care doar Florin Cîrciumaru aude muzica. Și o schimbă după pofta inimii.
“Până în 2020 se vor mai face N sondaje. Noi de un an de zile vorbim doar de aceste sondaje, ba că este Luis Popa, ba că este Adi Tudor, ba Claudiu Manta, ba Adi Câmpeanu, Gabriel Giorgi sau Mihai Prunariu. Până în 2020 mai este, sunt mulţi factori. Doamne fereşte ca la 1 mai să se întâmple ceva cu CEO! Inclusiv Marcel Romanescu stă acum bine în sondaje, dar s-ar putea să pice în sondaje, peste un an de zile”, a spus, la Radio Infinit, Popa
Comentariile acestuia au fost întâmpinate cu ironie de un alt social-democrat, Mihai Prunariu. Cel din urmă a sugerat că Popa poate să aştepte mult şi bine, dar PSD trebuie să dea dovadă de maturitate şi să-şi respecte promisiunile faţă de candidaţi şi electorat.
“După părerea lui ar trebui să facem un sondaj în 2021, dacă am stabilit ceva acum hai să nu dăm bir cu fugiţii. Trebuie să ştim exact potenţialii candidaţi, poate nu va fi cel care va câştiga sondajul candidatul partidului, dar ca să ştim exact pulsul şi viziunea târgujienilor trebuie să avem un sondaj până la sfârşitul anului. Dacă suntem un partid serios ne respectăm promisiunile şi până la sfârşitul anului trebuie să avem un sondaj, aşa cum am aprobat şi în Biroul Permanent Judeţean, aşa cum a vorbit şi conducerea partidului”, a replicat Prunariu.
Senatorul Florin Cîrciumaru, preşedintele PSD Gorj, este cel care ţine hăţurile şi cu toate presiunile venite din partid sau exterior nu a explicat nimic concret legat de sondaj. Face ce vrea și cum îl taie capul. De subliniat poziționarea viceprimarului Adrian Tudor, pretendent și el la candidatură. Acesta nu se frământă, nu se agită, chiar dacă a insistat pentru o casă de sondare profesionistă, cu renume.