Schimbare majoră la admiterea la Academia de Poliție. Proba care va fi jumătate nota finală de concurs

Aspiranții la admiterea în Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București vor fi nevoiți să acorde o și mai mare importanță pregătirii fizice. Potrivit noilor reguli, nota obținută la proba sportiva va fi jumătate din nota de concurs finală.

 

Decizia a fost luată în cadrul întâlnirii Senatului universitar unde s-a hotărât ca ponderea notării în cadrul probele de admitere să fie modificată. Astfel, nota finală va fi reprezentată din media aritmetică a notelor obținute la proba de evaluare a performanței fizice, respectiv la proba scrisă.

Cu alte cuvinte, nota obținută la proba de evaluare a performanței fizice va avea o pondere de 50% din nota finală, urmând ca proba scrisă să aibă la rândul ei o pondere de 50%. Până acum, admiterea se realiza exclusiv pe baza notei obținute la proba scrisă, reprezentată de subiecte din gramatica limbii române, limbă străină și istorie. Proba de evaluare a performanței fizice nu era notată, însă era eliminatorie”, transmite Sindicatul Europol.

 

CITIȚI AICI Regulamentul de admitere 2022

Articolul precedentTârgu Jiu: Reabilitarea pasarelelor depinde de banii Bucureștiului, proiectul pasajului de pe Ana Ipătescu merge înainte
Articolul următorSurse: Adolescenții dați dispăruți au fost găsiți