Târgu Jiu: Reabilitarea pasarelelor depinde de banii Bucureștiului, proiectul pasajului de pe Ana Ipătescu merge înainte

Reabilitarea celor două pasarele din municipiul Târgu Jiu, situate pe străzile Unirii şi Ciocârlău, necesită sume consistente de bani, transmite primarul orașului, Marcel Romanescu. Edilul a anunţat că pentru aceste investiţii sunt necesare câteva milioane de euro, fonduri de care primăria pe care o conduce nu dispune. Soluţia o reprezintă banii europeni sau obţinerea finanţării de la Ministerul Dezvoltării.

Romanescu spune că, potrivit studiilor efectuate de specialiști, nu există un pericol pentru cetățenii care tranzitează aceste zone.

Din expertizele realizate de către societățile specializate reiese faptul că nu este un pericol iminent pe structura de rezistența a celor două pasaje. Anul trecut, am luat hotărârea să reabilităm la suprafață pasarela de pe bulevardul Unirii, urmând ca, în perioada următoare, în condițiile în care necesită o astfel de reabilitare, să facem același lucru și pe Ciocârlău. Reabilitarea celor două pasarele presupune sume importante și am depus la Ministerul Dezoltării solicitările pentru obținerea finanțării. Așteptăm să vedem care sunt ghidurile de finanțare şi pe fonduri europene. Vom face toate demersurile necesare, astfel încât să putem obține finanțare europeană pentru reabilitarea pasajelor. Din bugetul municipiului Târgu Jiu, niciodată, nu se va putea face o reabilitare totală a celor două pasarele. Acolo vorbim de milione de euro care trebuiesc alocate. Numai structura de rezistență se ridică la câteva milioane de euro”, a transmis Romanescu.

Pe de altă parte, pasajul pe sub calea ferată de pe Strada Ana Ipătescu este o prioritate. A fost realizat deja studiul de fezabilitate, de către societatea Metroul SA, singura societate care s-a prezentat la licitație și pentru pasajele pietonale de pe Bulevardul Unirii.

Articolul precedentGorj: Alertă! Patru adolescenți instituționalizați, dispăruți
Articolul următorSchimbare majoră la admiterea la Academia de Poliție. Proba care va fi jumătate nota finală de concurs