Se face parcarea din strada Geneva!

Ideea amenajării unei parcări pe strada Geneva din Târgu Jiu prinde contur.Atât primarul Romanescu, cât și Viorel Careagea au susținut în campania electorală de la parțiale că o parcare în zona respectivă ar rezolva parțial problema traficului sufocant din oraș.Romanescu a propus în ședințele pe comisii achiziționarea a 2000 de mp la un preț de 200 de euro/mp, teren pe care a fost amplasat fostul club Laguna, iar azi, în ședința de îndată a Consiliului Local, așteaptă validarea consilierilor.Cîțiva dintre ei au contestat ideea primarului, s-a lăsat cu discuții aprinse, dar, în cele din urmă, conform surselor noastre, Romanescu a reușit să își impună punctul de vedere.Realizarea investiției ar permite circulația pe două sensuri și ar deservi conducătorii auto care au treburi la Tribunal, Spitalul Județean de Urgență, Colegiul Național ”Tudor Vladimirescu”, Școala ”Alexandru Ștfulescu”, plus zonele adiacente.Un vot negativ ar anula investiția propusă, dar, în același timp, ar face ca UAT Târgu Jiu să reîntoarcă la bugetul central o sumă importantă de bani.

Articolul precedentCârciumaru și Boza sunt filați muncitorește, Romanescu este și el în lucru
Articolul următorAzi, intră prima de Crăciun la CEO