Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a anunțat, marți seara, că evenimentele private, precum nunțile, botezurile sau mesele festive, vor fi interzise pe plan național, atât în spațiile deschise, cât și la interior, până la scăderea numărului de cazuri de Covid-19.
„Nu se poartă masca, pentru că asta e natura evenimentului, oamenii mai dansează. Soluția cea mai bună de protecție și necesară este oprirea evenimentelor pentru că sunt sursă de transmitere”, a spus Arafat.
Acesta a subliniat că botezul și cununia de la biserică se vor desfășura în continuare, existând reguli speciale pentru aceste ceremonii.
„Este vorba despre mesele festive”, a punctat șeful DSU.
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat și alte măsuri pentru limitarea răspândirii infecțiilor cu SARS CoV-2.
În zonele în care incidența depășește 3 la mine, purtarea măștii va fi obligatorie în toate spațiile deschise, adică de la ieșirea din acasă și până la revenirea acasă.
Cât privește programul teatrelor, cinematografelor, sălilor de spectacol, a restaurantelor, a cafenelelor, acolo unde incidența este sub sau egală cu 1,5 la mie ele vor funcționa cu capacitatea de 50%.
Peste 1,5 la mie și până la 3 la mie, ele vor funcționa cu capacitate de 30%, iar programul va fi redus până la orele 23:00. Atunci când incidența depășește 3 la mie, activitatea va fi sistată.
În cazul hotelurilor, la peste 3 la mie acestea vor putea servi numai persoanele cazate în hotel.