Un proiect de Hotărâre de Guvern, pentru aprobarea măsurilor de control și eradicare a pestei porcine africane în România, făcut public la 12 ianuarie 2023 de către Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, stipulează că țăranii nu vor mai putea ține mai mult de 15 porci în gospodărie.
Astfel, la Articolul 6 al proiectului de HG, ce vizează „Obligațiile operatorilor care dețin porcine în cadrul exploatațiilor nonprofesionale și comerciale”, se precizează, printre altele, că operatorii au obligația:
-
să dețină maxim 15 porcine;
-
să nu dețină în exploatație masculi necastrați în vârstă de peste patru luni;
-
să notifice medicului veterinar de liberă practică împuternicit deținerea de scroafe pentru însămânțare artificială în vederea luării în evidență de către acesta.