Șefa TVR, salariu mai mare decât președintele Iohannis

O analiză a jurnaliștilor de la paginademedia.ro arată că șeful TVR, Doina Gradea, a primit, în 2019, un salariu mai mare decât președintele Klaus Iohannis.

Cel mai mare scor este atins chiar de șefa instituției, Doina Gradea. Aceasta a raportat un venit anual, încasat de la TVR, de 50.000 de euro (245.169 de lei). Astfel, media lunară a fost de 4.200 de euro (aproximativ 20.000 de lei), conform declarației de avere. La acești bani se mai adaugă și tichete de masă (2.100 de lei, anual) și vouchere de vacanță (1.450 de lei). Salariul PDG-ului din TVR îl depășește și pe cel al Președintelui României. Prin comparație, Klaus Iohannis a raportat, în declarația de avere din iunie 2020, un venit anual de 37.000 de euro (180.000 de lei)”, precizează paginademedia.ro.

Materialul poate fi citit în întregime pe site-ul enunțat, unde se pot vedea salariile unor șefi și realizatori din TVR, instituție care primește, anual, de la guvern circa 70 de milioane de euro, buget la care se mai adaugă publicitatea și alte servicii.

Articolul precedentCîrțu: Putem obține performanțe remarcabile. Obiectiv, câștigarea tuturor trofeelor din România
Articolul următorUn jandarm și-a împușcat colegul