Șeful PSD Vaslui vrea grațierea lui Dragnea

Dumitru Buzatu, liderul PSD Vaslui, dorește grațierea lui Liviu Dragnea. Acesta, rugat să comenteze, la Digi 24, o poziționare a Vioricăi Dăncilă, cea care a exclamat: Doamne ferește!, în momentul în care a fost întrebată dacă l-ar grația pe Dragnea, a spus că, de fapt, premierul a evitat un răspuns la o chestiune delicată.

Eu înțeleg foarte bine genul ăsta de întrebări încuietoare, care se pun unui candidat la președenție aflat în situația aceasta de președinte al PSD, succesor al lui Dragnea, și nu vreau să comentez acum încercările acestea de a evita un răspuns direct, pentru că probabil nu a avut în vedere o asemenea întrebare, nu s-a gândit nicio clipă la lucrul acesta și a încercat să dea o explicație cât de cât convingătoare. Eu, dacă aș fi fost în locul domniei sale și aș fi candidat, v-aș fi spus direct că eu l-aș grația”, a declarat șeful social-democraților vasluieni.

Acesta nu îl condamnă pe Dragnea în cazul demersurilor din instanță prin care se încearcă dizolvarea PSD, precizând:

Poate există nemulțumiri din partea domniei sale, există o serie de frustări, este o situație delicată”.

Articolul precedentSunt tensiuni în PSD, Weber vrea să pară stăpân pe situație: Mă lasă rece aceste declarații
Articolul următorSub control judiciar! A bătut un tânăr la cârciumă și riscă pușcăria