Sepsi câștigă Cupa României și complică situația CSU Craiova. Rotaru pregătește două transferuri bombă

 

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, deţinătoarea trofeului, a câștigat, miercuri seara, Cupa României la fotbal, după ce a învins-o pe Universitatea Cluj cu scorul de 5-4, la loviturile de departajare, în finala desfăşurată pe Stadionul ”Municipal” din Sibiu. Scorul a fost egal, 0-0, atât după 90 de minute, cât şi după prelungiri.
În urma acestui rezultat, se complică situația echipei CSU Craiova. Pentru a prinde locul de baraj care va desemna o calificată în Conference League, formația din Bănie trebuie să ocupe locul 3 al clasamentului, ceea ce înseamnă că este obligatorie o victorie în fața lui Sepsi, în ultima etapă a a play off-ului, rezultat coroborat cu un eșec sau un semieșec al celor de la CFR în meciul cu Farul Constanța.
Dincolo de această incertitudine, se vehiculează că patronul CSU, Mihai Rotaru, negociază readucerea la echipă a lui Alexandru Mitriță. Pe lângă acesta, este dorit și Alexandru Băluță.

Așa e, și din datele pe care le știu și eu, e destul de aproape să se facă această revenire acasă, că Mitriță, apropo de Hagi, să-și aducă aminte, Mitriță și Băluță sunt tot niște creații ale lui Gică Hagi, ca și Cicâldău, ca și Răzvan Marin. Dacă Mitriță s-ar întoarce la Universitatea Craiova, o luăm așa pe atuuri, pe plusuri privind sezonul viitor, cred că ar fi cea mai mare lovitură pentru echipele care se bat la titlu. Știe campionatul, aduce întotdeauna ceva nou în joc, aduce public, el e un jucător foarte iubit acolo, ar fi o mare lovitură pentru el”, a spus, pentru ProSport, Marius Mitran.

Articolul precedentGuvernul oferă un card pentru carieră profesională profesorilor. Sindicalist: Este o jignire!
Articolul următorPolițiștii dintr-un județ au renunțat la folosirea DrugTest. Rata de eroare depășește 30%