Specialiștii i-au prezentat primarului Romanescu detalii ale proiectului Parcului ”Tudor Vladimirescu”

O echipă care se ocupă de proiectele de la Parcul ”Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu, proiectul parcului și al fântânii, a fost joi la Primăria Târgu Jiu, acolo unde i-a prezentat primarului Marcel Romanescu detalii ale demersului arhitectural. Astfel, materialele folosite la construcția fântânii vor fi în relație cu cele de la statuie, piatră și metal, iar în cazul mobilierului insulei (centrul fântânii) va fi utilizat granitul negru.

În perimetrul respectiv o să existe trei panouri informative, cu ajutorul cărora vizitatorul va putea afla detalii despre statuie, Casa Moagă și fântână. Întreg parcul se vrea o comemorare vizuală modernă, știut fiind faptul că în acea zonă ar fi fost tabăra pandurilor, înainte de plecarea spre București.

Valoarea proiectului este estimată la 1 milion de euro și este un omagiu adus conducătorului Revoluției de la 1821, Tudor Vladimirescu.

Reamintim, se așteaptă ca anul 2021 să fie declarat ”Anul Tudor Vladimirescu”, o comemorare și un mesaj patriotic adresat generațiilor tinere, la 200 de la evenimentele istorice care l-au avut în centrul lor pe Tudor din Vladimirii Gorjului.

Astăzi a fost prezentă echipa care a realizat proiectul pentru reabilitarea Parcului <<Tudor Vladimirescu>> din municipiu. Bogdan Nicolae, arhitect peisagist și șeful proiectului, Cristi Petre, arhitect, Dan Ionescu, arhitect la Institutul Patrimoniului București, și Ioan Nemțoi, sculptor, au venit pentru a prezenta detalii legate de proiectul depus.

Având în vedere că anul 2021 va fi <<Anul Tudor Vladimirescu>>, în urma unor discuții purtate cu Ministerului Culturii s-a decis marcarea trecerii a 200 de ani de la revoluția lui Tudor prin reamenajarea parcului care adăpostește statuia marelui revoluționar.

Proiectul prevede reamenajarea spațiilor verzi, plantarea de copaci și folosirea unor elemente naturale precum granitul. Statuia lui Tudor Vladimirescu va fi pusă în valoare prin folosirea unui iluminat monocrom. De asemenea, în parc va fi amenajată și o fântână din granit roșu. Aceasta va avea forma unui ochi, în centru existând o insulă circulară de granit negru. Vizitatorii se vor putea plimba chiar și prin apă și se vor putea odihni pe elementele de granit de pe marginea și din interiorul fântânii. Se vor folosi doar materiale naturale, în concordanță cu proiectul <<Calea Eroilor>>. Întreg parcul este un omagiu adus revoluției lui Tudor Vladimirescu și va cuprinde elemente moderniste propuse de arhitecți. Valoarea lucrărilor pentru reamenajarea parcului este estimată la un milion de euro”, a transmis Primăria Târgu Jiu.

Articolul precedentA încercat să fugă cu banii! Tâlhar prins de un bărbat de 68 de ani și o femeie
Articolul următorPSD depune moțiune de cenzură dacă guvernul Orban nu crește pensiile cu 40%