Stroe – PNL: Fake news! Nu ministrul Energiei a propus un plan mai mic de compensare a facturilor

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, transmite că ministrul Energiei nu a propus un plan mai mic de compensare a facturilor, la mijloc este un fake news.
Totodată, acesta, prin vocea sa, în numele premierului, anunță populația că se va plăti fix aceeași sumă care se plătește în momentul de față.

 

Ideea ca ministrul Energiei ar fi propus un plan mai mic pentru compensarea facturilor este un fake news. Nu de la ministrul Energiei a venit o asemenea propunere. Se discuta mai multe scenarii, dar propuse de ANRE. Nu s-a ieşit cu nicio decizie şi nici măcar nu vom ieşi cu fel de fel de scenarii până nu va exista o decizie în cadrul coaliţiei. Premierul în acest moment vrea să dea asigurări tuturor românilor că vor plăti fix aceeaşi sumă pe care în momentul de faţă o plătesc raportat la cele două plafoane, de 100 şi de 300 de kW. Acum, dacă e să vorbim de plafonări şi de fel de fel de scenarii hai să ne aducem aminte cine a introdus aceste plafonări şi cine le-a diminuat, pentru că în ordonanţa 18 erau mai mari, erau undeva la 500 de kW. Prin ordonanţa 27, ordonanţă susţinută de întreaga coaliţie şi de ANRE acest plafon s-a diminuat la 300, cel care există în momentul de faţă”, a spus, Ionuţ Stroe, joi la Antena 3.

Ministerul de Finanţe se ocupă de finanţarea schemei de compensare

 

Ideea reducerii bugetului ar putea, dacă ar fi să fie probată sau cel puţin puteţi să întrebaţi în zona MFP. ANRE, săptămâna trecută, a făcut un studiu şi l-a dat pe surse că ne-ar costa 40 miliarde, după care a doua zi a venit cu schema diminuată la jumătate şi a spus că e undeva pe la 20 de miliarde, inducând ideea de panică şi bineînţeles îngrijorări la Ministerul de Finanţe, când au auzit cei de acolo că sunt 40 de miliarde. În momentul de faţă sunt în analiză mai multe scenarii, nu s-a luat nicio decizie. Nu se pune problema diminuării plafoanelor sau a diminuării schemei prin care se finanţează acest program. Există mai multe scenarii pe care se lucrează, de aceea e foarte păcat că tot apar pe surse fel de fel de scenarii care pot genera îngrijorări suplimentare, pot să transmită mediului de afaceri o situaţie de instabilitate, o lipsă de credibilitate”, mai susține liberalul.

 

 

Articolul precedentTârgu Jiu: ”Praștie” de beți, la volan pe străzile orașului. Unul dintre ei nu avea nici permis de conducere
Articolul următorGorj: Amendați de jandarmi! Trăgeau bușteni cu TAF-urile prin albia Șușiței Verzi