Târgu Jiu: Au demarat lucrările de reparații și întreținere la pasarela de peste calea ferată

Municipalitatea târgujiană a demarat lucrările de întreținere și reabilitare a pasarelei de peste calea ferată ce face legătura cu strada Unirii a orașului. Până la momentul în care Compania Națională de Investiții va trece la consolidarea și reabilitarea totală a obiectivului, proiect aprobat, parafat și asumat de Ministerul Dezvoltării, autoritățile locale vor turna covor asfaltic. De asemenea, se vor amenaja trotuarele și vor fi înlocuite bordurile.

Am demarat lucrările la pasarela peste calea ferată. Prima etapă, de frezare, dar și alte operațiuni ce permit acest lucru se vor desfășura exclusiv pe timpul nopții, pentru a crea cât mai puțin disconfort în desfășurarea traficului rutier. Lucrările cuprind și amenajarea trotuarelor și înlocuirea bordurilor, afectate de trecerea timpului. După etapele pregătitoare, se va turna un strat de uzură, operațiune ce se va efectua în timpul zilei. Pasarela nu este doar un pasaj peste calea ferată, este și calea de intrare în zona centrală a municipiului Târgu Jiu și ne dorim ca, pe lângă îmbunătățirea condițiilor de drum, să schimbăm și aspectul dezolant al pasajului, pe care timpul și-a pus amprenta”, a transmis primarul Romanescu.

 

Imagini:

Articolul precedentBăsescu, despre condamnarea Ioanei Băsescu: Ce pot face instanței?
Articolul următorGorj: Sub control judiciar după ce și-a bătut colegul