Târgu Jiu: Au fost aleși viceprimarii municipiului. Bâlbâieli ale aleșilor PSD, de la prima ședință de Consiliu Local

 

Consiliul Local Târgu Jiu a stabilit, miercuri seara, în ședință de îndată, membrii comisiilor de specialitate și a ales cei doi viceprimari. Astfel, Bogdan Bejinaru (PNL) și Gabriel Coica (Pro România) sunt cei doi viceprimari ai municipiului, cu precizarea că liberalul îl va înlocui pe Romanescu, atunci când primarul va fi în imposibilitate să își exercite atribuțiile.

În ceea ce privește constituirea comisiilor de specialitate, aleșii municipali PSD au oferit momente comice, aceștia prezentându-se cu temele nefăcute la ședință. Social-democrații au ieșit din sală, pentru consultări, după care au putut, și ei, prezenta persoanele care vor face parte din comisiile enunțate.

După alegerea viceprimarilor, primarul Romanescu a transmis un mesaj în care a urat viceprimarilor, și tuturor consilierilor, mult succes:

Îi felicit pe cei doi noi viceprimari ai municipiului Târgu Jiu, Bogdan Bejinaru și Gabriel Coica! În această seară am convocat o ședință de îndată a noului Consiliu Local pentru a stabili componența comisiilor de specialitate și a desemna viceprimarii. Sunt onorat să continui munca în slujba cetățenilor municipiului Târgu Jiu alături de această echipă și sunt convins că împreună vom reuși să modernizăm orașul și să-l transformăm în acea localitate de care să fim, cu toții, mândri! Le urez atât celor doi viceprimari cât și consilierilor mult succes și le doresc să se ridice la nivelul așteptărilor cetățenilor care le-au acordat încrederea!”.