Societatea Edilitara are, începând de joi, în dotare o autospecială modernă, marca Mercedes, care va fi folosită pentru efectuarea curățeniei în cartierele din Târgu Jiu. Potrivit primarului Romanescu, în viitorul apropiat va sosi și al doilea utilaj, de mai mari dimensiuni, care va avea aceeași utilitate.
”E cel mai modern utilaj pe care l-am luat pe bugetul Primăriei Târgu Jiu și va fi folosit de Edilitara. Vorbim despre acest utilaj de două tone cu care se va face curățenie prin cartierele din Târgu Jiu. Aici vom apela și la ajutorul cetățenilor municipiului Târgu Jiu, care trebuie să înțeleagă că o dată la două săptămâni trebuie să își ridice mașinile din zona respectivă. Vom anunța la început prin Poliția Locală, pentru a putea intra utilajul cu deservenții pentru a putea curăța cartierul. Vom face anunțurile necesare prin asociațiile de proprietari, după ce la sfârșitul acestei luni vom lua o hotărâre de Consiliul Local în privința aprobării unui regulament de funcționare a utilajului pe care îl aveți astăzi în fața dumneavoastră”, a declarat primarul.
Edilului-șef a precizat că Societatea Edilitara a avut alocate 31 de miliarde de lei vechi pentru achiziționarea unor utilaje.
.