Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, spune că prefectul Iulian Popescu se află într-o continuă campanie electorală, caută să iese în evidență, fără a prezenta soluții, asta după ce reprezentantul guvernului în teritoriu a transformat într-un exercițiu de imagine o întâlnire importantă ce viza realizarea stației de sortare și tratare a deșeurilor.
Edilul subliniază că obiectivul trebuie realizat, se impun decizii și demersuri concrete pentru ca orașul să nu ajungă sub gunoaie, arătând că, într-un tablou al manipulării, s-a ajuns până acolo încât să fie răspândit zvonul că investiția este, în fapt, pentru construirea unui incinerator de animale.
“Au fost luate în calcul mai multe variante. Mai mult decât atât, domnul prefect ar trebui să se intereseze că și în legislația României și în legislația europeană, pe care ar trebui să o respecte din calitatea dumnealui de reprezentant al guvernului în teritoriu, suntem obligați, de mai mult timp, să avem o astfel de stație de tratare și de sortare. Ca autoritate publică locală, e adevărat, obligația îi revenea Consiliului Județean, însă, cel puțin noi, ca reprezentanți ai municipiului Târgu-Jiu, încercăm să nu lăsăm niciodată Târgu Jiul sub gunoaie. Ăsta este riscul pe care putem să-l avem, în condițiile în care nu vom realiza această stație de tratare și de sortare ca, la un moment dat, așa cum s-a întâmplat la începutul anului, și am văzut că, la vremea respectivă, e adevărat, din ce-mi aduc aminte dumnealui nu era prefectul județului Gorj, în afară de noi și de Consiliul Județean, nimeni nu s-a interesat de cetățenii care puteau să rămână cu gunoaiele în stradă. Gândiți-vă ce ar însemna municipiul Târgu Jiu doar cu gunoiul neridicat pentru o săptămână, nu vorbesc de o perioadă mai lungă. Și, de aceea, am făcut aceste demersuri. Am luat în calcul prima variantă cu realizarea unei stații de tratare și sortare în zona Ciocârlău. Ne-am dat seama, la un moment dat, și pe studiile care s-au făcut că acolo exista un mare risc, ținând cont de curenții de aer care circulă dinspre nord spre zona de sud ca eventualul miros să ajungă în oraș. Și am identificat o zonă cumva protejată de o pădure unde am putea realiza această stație de tratare-sortare”, a spus, la Radio Infinit, Romanescu.
”E într-o permanentă campanie electorală”…
“Din ceea ce am aflat, în numele Primăriei municipiului Târgu Jiu, am înțeles că au fost depuse adrese la cetățenii din acele zone să se prezinte la această dezbatere publică. Nu le-am pus noi, dar dezbaterea a fost publică. Nu trebuie să ai parte de invitație personal ca să te prezinți. După cum văd, domnul prefect a aflat de această dezbatere publică. Înseamnă că s-a știut de această întâlnire pe care trebuia s-o avem, ca reprezentanți ai autorității publice locale, cu proiectantul, cu specialiștii din primărie, cu toți cei care erau interesați de acest proiect. Vom merge mai departe. Cu toată opoziția domnului prefect, vom continua aceste demersuri și aceste întâlniri cu cetățenii și cu autoritățile abilitate. Mai mult decât atât, dacă dumnealui vine cu o altă propunere, o așteptăm cu mare drag. Să vină și să spună <<Domnule, noi considerăm că această stație de sortare – tratare s-ar putea face în locația X, Y sau Z>>. N-a venit cu nicio soluție. Dumnealui e într-o permanentă campanie electorală și îl înțeleg din acest punct de vedere, pentru că, atât timp cât stăpânul tău îți dă teme și trebuie să le valorifici cumva, intri într-o astfel de situație de a te prezenta la dezbaterile publice, neștiind despre ce e vorba. Este o condiție impusă de Uniunea Europeană ca în toate județele din țară să existe o astfel de stație de tratare și sortare. Am aflat cu surprindere că o parte dintre cetățeni nici n-au mai ajuns, pentru că erau informați că în acea zonă vom face un incinerator de animale. E de noaptea minții să-i anunți pe cetățenii din acea zonă că primăria se ocupă de incinerarea animalelor”, a mai precizat primarul.