Sume importante obținute de municipalitatea târgujiană pentru reamenajarea Parcului Central și realizarea a trei pasaje pietonale subterane. Odată obținută finanțarea proiectării și a studiilor de fezabilitate, va urma o altă etapă ce presupune concretizarea proiectelor. Procesul nu este unul rapid, însă cu răbdare și perseverență obiectivele anunțate vor deveni certitudini.
”Toată grădină publică va fi reamenajată. Am primit cu mare drag informația că ne-au fost acceptate proiectele pentru realizarea studiilor de fezabilitatea și proiectării pentru Grădina Publică în totalitate și pentru Aleea Scaunelor. Dar și pentru cele trei sensuri giratorii: Piața Mare, magazinul Parâng și Colegiul <<Tudor Vladimirescu>>. Din discuțiile pe care le-am avut cu proiectanții ne dorim ca în sensurile giratorii, pe lângă trecerile pietonale subterane, să existe și spații care pot, ulterior, sa aibă diverse destinații. Pot sa fie spații pentru centre culturale, spații comerciale. Gândiți-vă că vorbim despre cele mai aglomerate intersecții care, pe de o parte vor fi amenajate pentru fluidizarea traficului, odată ce pasajele pietonale vor fi subteran, dar autoritatea publică locală poate, ulterior să și închirieze sau să dea cu titlu gratuit pentru cei care desfășoară activități culturale spațiile care se vor realiza pe actualele poziții ale sensurilor giratorii. (…) Sunt proiecte foarte mari. Vorbim de câteva zeci de miliarde doar partea de proiectare. Avantajul nostru este că am obținut partea de proiectare și studiu de fezabilitate pe axa de finanțare 2014-2020 și, ulterior, putem să depunem aceste proiecte pentru perioada de finanțare 2021-2027. Dar anul viitor vom avea proiectele pe care vi le voi prezenta. Și pentru Grădină Publică în totalitate, și pentru Aleea Scaunelor, dar și pentru aceste trei sensuri giratorii care vor fi modificate substanțial”, a declarat primarul Marcel Romanescu.