Târgu Jiu: Continuă reamenajarea locurilor de joacă din oraș

Noi locuri de joacă reamenajate pentru copiii din Târgu Jiu. Primarul orașului, Marcel Romanescu, a dat asigurări că municipalitatea o să continue demersul început în mandatul său, dorindu-se acoperirea tuturor cartierelor urbei.

Continuăm acțiunile de reamenajare a spațiilor de joacă din Târgu Jiu. Așa cum am promis încă de anul trecut, toate spațiile vor fi acoperite cu un covor sintetic care nu numai că este mult mai potrivit pentru copii, dar poate fi și mult mai ușor curățat și dezinfectat. Vorbim de folosirea unui material geotextil care permite ca apa să se scurgă foarte repede și nici nu lasă vegetația să se dezvolte. Pregătim orașul mai ales pentru perioada în care restricțiile se vor ridica și cei mici se vor putea juca, din nou, în aceste spații. Această investiție ne va permite să întreținem mult mai ușor locurile de joacă și să le dezinfectăm pentru siguranța copiilor”, a transmis edilul.