Târgu Jiu: Copil reținut de polițiști după ce a furat banii dintr-o mașină

Un adolescent din Târgu Jiu a fost introdus, pentru 24 de ore, în arestul IPJ Gorj, fiind suspectat că ar fi furat o sumă de bani dintr-o mașină.

La data de 22 septembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au reținut pentru 24 de ore, și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, un băiat de 14 ani, din municipiul Târgu Jiu, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Din cercetările efectuate de polițiști, a reieșit faptul că la data de 8 septembrie a.c., tânărul ar fi sustras suma de 1.000 de lei dintr-un autoturism care se afla parcat pe o stradă din municipiul Târgu Jiu, aparținând unei femei, de 40 de ani, din municipiul Târgu Jiu”, a transmis IPJ Gorj.

 

Miercuri, tânărul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, cu propuneri  legale.

Potrivit surselor noastre, adolescentul în cauză este suspect în cazul mai multor furturi din autoturisme.

Articolul precedentGorj: Accident rutier soldat cu decesul unui bicicist
Articolul următorTârgu Jiu: A început verificarea copacilor din Parcul Central. Proiect depus pentru reabilitarea grădinii publice